Germania, prima țară europeană care va recunoaște existența celui de-al treilea gen

Germania, prima țară europeană care va recunoaște existența celui de-al treilea gen
Publicat: 20/08/2013, 10:07
Actualizat: 29/03/2019, 18:56

Germania va deveni, începând cu 1 noiembrie, prima țară europeană care va legaliza posibilitatea de a înscrie termenul „sex nedeterminat” pe certificatul de naștere al bebelușilor, a anunțat luni The Guardian, citând cotidianul Süddeutsche Zeitung.

Potrivit Le Monde, bebelușii intersexuali, adică aceia care prezintă o ambiguitate sexuală constitutivă, provenind dintr-o anomalie apărută în procesul de determinare a gonadelor (ovare și testicule) sau în diferențierea organelor genitale, vor putea fi declarați „nedeterminați” la naștere.

Dacă transsexualii, care au sentimentul că aparțin celuilalt sex decât acela atribuit de biologie, sunt deja recunoscuți în mod legal în Germania, de această dată este vorba de un prim pas către recunoașterea statutului hermafrodiților și a faptului că omul nu este neapărat un bărbat sau o femeie. În majoritatea țărilor, intersexualii sunt întotdeauna determinați la naștere de către un sex sau celălalt.

Această recunoaștere a celui de-al treilea gen de către Berlin a avut la bază o recomandare a Curții Constiționale care consideră că genul resimțit și trăit reprezintă un drept uman de bază.

Persoanele care vor fi înregistrate cu un sex „nedeterminat” vor putea totuși în orice moment din viețile lor să își modifice identitatea sexuală pe certificatul de naștere dacă vor dori acest lucru.

În Europa, un nou-născut din 5.000 este vizat – în Franța se nasc circa 200 astfel de bebeluși în fiecare an. În emisfera nordică, peste 50% din persoanele vizate au un sex genetic feminin (XX), cu ovare corect diferențiate, dar care au primit cantități prea mari de hormoni masculini (sau androgeni) în timpul vieții intrauterine.

Acest dezechilibru este cauzat de o maladie a glandelor suprarenale: acestea sintetizează mai mulți hormoni androgeni decât ar trebui, fapt care „virilizează” embrionii feminini. Pentru a ajunge la o sexualitate „normală”, aceste persoane trebuie în general să suporte una sau mai multe intervenții chirurgicale.

În Statele Unite, asociațiile care militează pentru apărarea drepturilor intersexualilor luptă pentru ca aceste intervenții să nu fie practicate la naștere, ci la o vârstă la care pacientul poate să decidă el însuși care este sexul cu care se identifică. Cei mai mulți dintre medici consideră însă că o operație rapidă după naștere rămâne de preferat, pentru ca bebelușul să crească și să se identifice încă din copilărie ca băiat sau fată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța